Tratamentul definitiv al unghiei încarnate

de Dr. Dan Lazăr, medic dermatolog

Unghia încarnată este un motiv de îngrijorare datorită durerii intense care apare la nivelul unghiei și a țesutului periunghial. Cel mai frecvent, unghia încarnată se manifestă la nivelul degetelor mari de la nivelul picioarelor (haluce). Această boală poate afecta pe oricine, de la copii până la vârstnici și de cele mai multe ori are episoade recidivante, în lipsa tratamentului.

Cum se manifestă

Când vorbim de unghia încarnată, de la început ne gândim la o unghie inflamată, roșie, dureroasă. Acest lucru se întâmplă datorită faptului ca unul sau ambele colțuri ale unghiei sunt înglobate în țesutul moale din jurul unghiei, ceea ce determină o inflamație puternică, o înroșire a zonei respective, un edem intens a țesutului moale periunghial, eventual complicat cu o infecție cutanată (panarițiu). Toate aceste lucruri determină creșterea presiunii pe țesuturile din jurul unghiei, ceea ce va fi destul de dureros. Pe măsură ce inflamația continua, pot să apară diverse secreții, inclusiv secreții purulente.

De cele mai multe ori, unghia încarnată are o evoluție ciclică, cu perioade de durere și inflamație intensă, precum și perioade în care zona se calmează. Desigur, această inflamație se poate complica cu infecția țesuturilor periunghiale. Fără tratament, evoluția este cronică și sunt slabe șanse să se vindece.

Tratamentul unghiei încarnate

Tratamentul unghiei încarnate este foarte simplu și constă intr-o excizie chirurgicală a colțurilor unghiei, urmată de electrocauterizare și aplicarea unei soluții numită fenol, cu scopul de a distruge rădăcina unghiei de la nivelul colțurilor. Acest tratament are scopul de a face unghia să crească drept, fără să mai aibă colțuri care să intre în țesutul periunghial.

Dacă nu se respectă acești pași, șansele sunt foarte mari ca unghia să crească la fel și să se încarneze. De exemplu, dacă unghia încarnată este tratată greșit prin avulsia (smulgerea) unghiei, fară să se distrugă rădăcina colțurilor prin cei 3 pași menționați, șansele sunt aproap 100% să se încarneze din nou, de îndată ce colțurile unghiei vor ajunge la țesutul periunghial.

După efectuarea cu succes a tratamentului, putem spune că unghia încarnată tratată prin cei 3 pași, va crește drept și nu se va mai reface.

Pentru a rezolva chirurgical corect  această afecțiune, este nevoie de o consultație în care să discutăm despre alte eventuale boli asociate (exemplu, diabetul zaharat întârzie vindecarea), perioada de recuperare și modalitatea de pansament mai departe.

Cum se realizează operația

Operația se face în anestezie locală și se realizează prin infiltrarea unui anestezic în țesutul periunghial de la nivelul degetului afectat. Această infiltrare se face foarte lent, pentru a nu fi dureroasă. Practic, în general singura durere care se simte în timpul operației este prima înțepătură de ac, de când se începe infiltrarea anestezicului. După aceasta, se simte că degetul se umflă, eventual se simte o ușoară tensiune, dar fără durere.

După ce a fost anesteziat degetul, se dezinfectează, apoi se excizează chirurgical colțul sau colțurile afectate, împreună cu rădăcina laterală a unghiei. 

Următoarea etapă este electrocauterizarea locului de unde am scos rădăcina unghiei, precum și eventual refacerea șanțului periunghial.

Al treilea pas în tratamentul unghiei încarnate, care ne oferă încrederea că unghia nu va recidiva și că va crește drept pe viitor, este fenolizarea rădăcinii unghiei. Fără acest ultim pas, șansele sunt mari ca unghia afectată să recidiveze, deoarece matricea (rădăcina unghiei) nu a fost distrusă de tot.

Logic, dacă rădăcina unghiei nu a fost tratată corect, unghia încarnată se va reface.

După terminarea tratamentului, unghia se pansează cu un pansament special, care ajută să nu se lipească compresele de zona tratată, apoi se pun comprese sterile. Cu siguranță este nevoie să veniți cu pantofi mai largi, deoarece pansamentul este mai mare și va fi greu să intre piciorul în pantofi.

Datorită fenolizării, pasul necesar în distrugerea unghiei încarnate, se distruge puțin și din pielea care înconjoară unghia. Acest fapt va determina un exudat (o secreție) destul de abundent pentru câteva săptămâni. Acest lucru este oarecum de așteptat și nu reprezintă o suprainfecție. O parte din exudatul respectiv poate să persiste până la 6 săptămâni, ceea ce înseamnă că vindecarea per total a unghiei încarnate poate dura până la 6 săptămâni. Legat de partea cu pansamentul operației, partea cea mai dificilă este în primele 3-5 zile, deoarece în această perioadă curg mai abundent secreții, precum și ocazional sânge.

Riscurile cele mai mari sunt imediat post chirurgical, precum și în primele 3-5 zile. Aceasta este perioada în care e nevoie de o dezinfecție mai strictă, de antiinflamatorii (Ibuprofen) și eventual, dacă este cazul, de antibiotice. Toate aceste lucruri sunt discutate înainte de a efectua operația, pentru a aface o evaluare a riscurilor operatorii. De asemenea, înaintea operației se discută și eventualele diagnostice diferențiale.

Operația durează estimativ o oră pentru o unghie. Este efectuată în regim ambulator (adică nu este nevoie de internare) și este nedureroasă, atât intra operator cât și post operator.

Rezolvarea chirurgicală este foarte simplă, nedureroasă, fără recidivă și vă ajută să scapați definitiv de unghia încarnată. Tratamentul chirurgical este singurul tratament definitiv al unghiei încarnate.

Despre Dr. Dan Lazăr

Medicul specialist Dr. Dan Lazăr și-a efectuat rezidențiatul la centrul universitar de prestigiu din Cluj-Napoca. Ai parte de cele mai moderne tehnici de tratament datorită participării sale continue la cursuri și conferințe naționale și internaționale.

Programează o consultație

Întrebări de la cititori

Stelutatrista

Deci vreau sa știu dacă voi fii cusuta țin sa spun ca am peste unghie carne și e inacrnata la ambele degete și ma doare. Ma va durea injecția? Vreau sa știu mai multe informați și cam cât timp durează acesta operatie

Dr. Dan Lazăr

Buna seara, Durerea este minima la inceputul anesteziei, apoi nu mai doare deloc. Timpul necesar, cu totul, este de aproximativ 40 min. Legat de firele de sutura, cred ca ar trebui sa va consult inainte de a va putea raspunde concret.

Vladislav

Acum cativa ani am facut o astfel de operatie dar unghia s-a reincarnat la loc dupa cateva luni de la operatie. Vreau sa stiu daca se poate face o operatie in care sa fie scoasa deinitiv unghia.

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua! In mod normal, dupa tratamentul unghiei incarnate, riscul de recidiva este minim, daca se urmeaza toti pasii: indepartarea chirurgicala, electrocauterizarea si fenolizarea matricei. Astfel, unghia trebuie sa creasca drept, fara sa se mai incarneze.

Daniel

Buna ziua recent am avut o operație de unghie încărcată, încă mai curge un lichid ii infecție

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Am nevoie de mai multe date: cine v-a operat, daca a fost facuta fenolizarea matricei unghiale sau nu, ce tratament ati primit dupa operatie. Un lichid transparent poate fi normal, dar inainte sa va raspund am nevoie de informatiile respective.

Cosminpop

Salut. Am și eu aceasta problema. Am încercat sa îmi scot un colt după ce mi-am tăiat unghia și din păcate nu am reușit. După ce ma operez, în timp, cum trebuie tăiată unghia ?

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Unghia trebuie taiata cat mai drept, fara sa rotunjim colturile, astfel incat coltul unghiei sa iasa putin afara.

Alina

Buna ziua. Am aproximativ 4 luni de cand m.am operat la o unghie.. Ceva timp totul a decurs normal,insa de vreo 3 saptamani degetul a inceput sa se umfle, sa ma doara , si sa iasa puroi de acolo. E posibil sa mi se fi incarnat din nou unghia?

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Da, este posibil sa se fi incarnat unghia din nou. Cel mai probabil, matricea (radacina) unghiei nu a fost indepartata de tot.

Marcoci costel

Am fost operat de unghie reincarnata de 3 săptămîni si sa infectat am luat cele mai tare antibiotic si tot nu mea trecut am o durere îngrozitoare ce sa fac nu mai stiu ce sa iau încă mai există infecție

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la un control la medicul care v-a operat, ca sa vedeti exact ce s-a intamplat.

Daniel

Am luat agumentin și ketanol 5zile. Timp de 10 zile am curățat și dezinfectat rana cu betadina

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Nu am inteles intrebarea legata de unghia incarnata, daca era una :)

Mihai

As vrea sa stiu si eu pretul operatiei si rata de reusita pentru ca am mai fost operat dar infectia a revenit la loc

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Nu am cum sa va spun pretul operatiei, deoarece eu nu mai profesez in Romania. Exista riscul de recidiva, dar riscul este foarte mic. Personal, am avut 2 rezultate nesatisfacatoare, la pacienti care au avut alte operatii anterioare sau au asteptat mult prea mult pana cand sa apeleze la chirurgie - ceea ce inseamna o inflamatie foarte intensa, cu posibilitatea modificarii pozitiei matricei unghiale, si drept urmare, un risc mai mare de complicatii: recidiva, respectiv unghie deformata.

Florin

Buna ziua ! Nu am facut niciodata o operatie chirurgicala, singura operatie facuta a fost pentru tratarea strabismului si am fost anesteziat general. Sunt putin temator in ceea ce priveste operatia si vreau sa stiu daca se poate face prin anestezie generala? Am unghia incarnata de mai bine de un an la ambele picioare

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. In mod normal, operatia nu este dureroasa - iar anestezia este dureroasa doar la inceput, prima intepatura. Potentialele riscuri ale anesteziei generale sunt mult prea mari, astfel incat nu va pot recomanda sa faceti o operatie banala sub anestezie generala.

iuliusolaru09@gmail.com

Ce preț are o operație pentru unghie reîncarnată la ambele picioare

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Nu mai operez in Romania, deci nu va pot raspunde la aceasta intrebare.

Alina

Buna ziua! Am un băiețel de un an jumate a fost operat de panaritiu și o luna de la operație iar ia ieșit i-am făcut spălături cu pelin a trecut și iar a ieșit nu știu ce sa mai fac . Va mulțumesc din suflet pentru răspuns

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la un consult la medicul care l-a operat, ca sa stiti exact ce se intampla.

Catalin

Buna ziua dl.doctor.Sotia a avut un incident in casa si a trebuit sa i se extraga unghia de la degetul mare al piciorului.Apoi a mai fost de 3 ori pentru pansament si i s-a spus ca de acum isi poate schimba singura pansamentul. Rugam sa ne ghidati ,pe scurt,etapele pana va incepe sa creasca unghia si ce ar tb.sa faca!

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Cred ca medicul care a operat-o este cel mai in masura sa va dea aceste sfaturi, deoarece el stie cel mai bine ce s-a intamplat, din punct de vedere chirurgical.

Ottilia

Buna, aveti cabinet in brasov?? Am o unghie care ma deranjeaza am tot incercat sa elimin eu acasa dar nu reusesc cred ca se va infecta am durere persistenta nu pot dormi de durere

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua, Din pacate nu am cum sa va ajut, deoarece nu mai consult in Romania.  Multa sanatate!

Ciprian

Bună ziua,timp de 1 an m-am confruntat cu o unghie încarnata in urma unor 3 operații,ultima fiind extragerea totală a unghiei. După aceasta,unghia a crescut normal dar după 2 luni,a început să apară o infecție într-un colț al degetului și să menționez că nua intrat colțul unghiei.Ce pot să fac?

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Cred ca cel mai bine ar fi sa fiti vazut la un control de catre medicul care v-a operat.

Nicoleta

Buna ziua! Este normal ca dupa 4 zile de la intervenție,locul încă sa sangereze? Sangereaza chiar si dupa ce dezinfectez rana cu apa si sare de mare. Insa,sangereaza in special noaptea. Va multumesc!

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua! Nu prea inteleg rostul sarii de mare in dezinfectie. Nu va ustura cand o aplicati?? In mod normal, exista alte dezinfectante medicale, cum ar fi betadina sau clorhexidina - depinde ce v-a recomandat medicul curant. Legat de sangerare, este posibil sa mai curga putin sange.

Mădălina

Buna Ziua în ce spital lucrați ? Am si eu la ambele degete mari unghile încarnate

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua, Din pacate nu am cum sa va ajut, deoarece nu mai consult in Romania.  Multa sanatate!

David

Buna ziua, dupa o operatie de unghie incarnata, cat timp trebuie sa astept pentru a isi reveni complet unghia, de ex. de a juca fotbal fara griji?

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. Durata vindecarii difera de la caz la caz, in principiu cam 6 saptamani.

Alin coman

Bună seară! Am fost operat de două ori la ambele unghi, dar acum după un an de la intervenție, la unghia dreaptă, am aceeași problemă! Infecție, puroi, dureri foarte mari, etc. Ce este de facut să nu mai am niciodată această problemă? Mulțumesc!

Dr. Dan Lazăr

Buna ziua. In mod normal, operatia unghie incarnate este o procedura definitiva - cu mici exceptii de cazuri complicate. Cred ca cel mai bine ar fi sa va sfatuiti cu medicul care v-a operat.

Ai o nelămurire despre ?
Scrie întrebarea ta mai jos!