Ce înseamnă tratamentele dermato-estetice?
Aceste tratamente reprezintă metoda ideală pentru obținerea buzelor voluminoase, a pomeților frumos conturați, a scăpa de riduri, atât cele de expresie, cât și o parte din cele statice (adică acele riduri care există în mod normal pe fața atunci când mimica feței este inexpresivă, iar mușchii feței nu se contractă) sau pentru a obține un aspect întinerit al pielii.
Cum se realizează?
Procedurile estetice se realizează în regim ambulator. Cu alte cuvinte, pacientul se adresează clinicii pentru o consultației inițială, unde se discută despre dorințele și așteptările pacientului, expunerea procedurilor avantajoase pentru pacient, alegerea împreună cu pacientul a ceea ce i se potrivește, discuție despre indicații, contraindicații, efecte adverse, la ce să se aștepte după intervenție, costuri totale și ședințe necesare, precum și orice alte întrebări legate de procedura aleasă. După consultația dermatologică inițială, în funcție de timpul disponibil, poate fi efectuată procedura aleasă sau pacientul poate fi reprogramat în altă zi pentru efectuarea propriu-zisă a tratamentului dermato-estetic.
Care sunt cele mai tratate zone de la nivelul feței?
Pacienții apelează la servicii de dermatologie estetică pentru diverse probleme ale pielii, cum ar fi mărirea buzelor, ameliorarea șanțurilor nazo-geniene, ameliorarea ridurilor de la ochi sau de la frunte, ameliorarea cearcănelor, a cicatricilor (frecvent după acnee), ștergerea diverselor pete de pe piele sau a ridurilor fine, precum și epilarea definitivă.
Rejuvenarea mâinilor
Aspectul mâinilor spune multe despre vârsta unei persoane. Datorită resorbției grăsimii de sub piele și subțierii pielii, tendoanele și venele devin vizibile. Această problemă inestetică poate fi corectată foarte ușor prin injectarea unor produse medicale, cu scopul de a restabili volumul pierdut de sub piele și de a stimula sinteza de colagen a pielii.
Procedura de injectare se realizează în anestezie locală cu o cremă, ceea ce face tratamentul nedureros. Substanțele injectate pot fi acid hialuronic sau hidroxiapatita de calciu și se folosesc pentru umplerea volumului pierdut, precum și pentru stimularea fermității pielii.
Mezoterapia cu acid hialuronic stimulează hidratarea suplimentară a pielii, iar procedurile adiționale, cum ar fi dermapenul sau peelingul chimic, stimulează și mai mult sinteza de colagen.
Care sunt cele mai folosite proceduri dermato-estetice?
Pentru volumul buzelor, ameliorarea aspectului șanțurilor nazo-geniene sau a ridurilor statice se folosesc injectări (filler) cu acid hialuronic.
Pentru tratamentul ridurilor dinamice, adică ridurile care apar când ne punem în mișcare mușchii feței, se folosesc tratamente botox (toxină botulinică).
Pentru riduri fine, ameliorarea cicatricilor postacnee sau a diverselor pete de pe piele, precum și cu scop anti-aging pot fi folosite tratamente laser, peelingurile chimice, dermapen, microdermabraziunea sau mezoterapia injectabilă. O parte dintre acestea se folosesc și pentru corectarea aspectului cearcănelor.
Lista completă de tratamente dermato-estetice se găsește accesând pagina de servicii și tarife.
De ce să apelăm la profesioniști atunci când vine vorba de frumusețea pielii?
Prin combinarea diverselor forme de tratament se poate obține un aspect frumos, natural și armonios. Un medic bine pregătit și creativ poate îmbina diverse terapii, cu scopul final de a îmbunătăți aspectul fizic, care odată obținut, va influența în bine starea de spirit a persoanei tratate.

Servicii Estetică și Laser
Tratamente dermatologie estetică
Consultație dermatologie estetică GRATUIT dacă se efectuează o procedură estetică în aceeași ședință | 220 RON | Programare |
Tratament cicatrici Injectări intralezionale pentru tratamentul cicatricilor hipertrofice sau keloide | de la 200 RON / ședință | Programare |
Tratament cicatrici post acnee în funcție de suprafața tratată și procedura aleasă | Programare | |
Scleroterapie lichidă sau cu spumă Tratamentul telangiectaziilor și a venelor varicoase superficiale | 400 RON / ședință | Programare |
Microdermabraziune Tratamentul acneei comedoniene și a punctelor negre | 180 RON | Programare |
Peeling chimic superficial Exfoliere ușoară a pielii: tratament acnee, melasmă, anti-ageing | de la 200 RON | Programare |
Peeling chimic mediu Exfoliere agresivă a pielii: tratament melasmă, riduri, lifting facial, blefaroplastie | de la 400 RON | Programare |
Blefaroplastie minim invazivă - cu laser Pielea în exces de pe pleoapa superioară sau inferioară este contractată cu ajutorul plasma - laserului Ablase | 1000 RON | Programare |
Tratament cearcăne Cu acid hialuronic | 1100 RON / fiolă | Programare |
Tratament cu acid hialuronic - lifting non-chirurgical minim invaziv Volumetrie facială, reconturarea și redarea fermității obrazului, a mandibulei, a nasului, tratamentul ridurilor statice | de la 800 RON / fiolă | Programare |
de la 800 RON / fiolă | Programare | |
Corecție asimetrie cu acid hialuronic buze, obraz, cicatrici atrofice | de la 800 RON / fiolă | Programare |
Tratament mâini îmbătrânite Cu hidroxiapatita de calciu - Radiesse | 1500 RON | Programare |
Tratament cu toxină botulinică (botox) Ștergerea ridurilor dinamice, provocate de mușchii fețeiîn general, pt tratamentul feței per total sunt necesare 40-60 unități | 20 RON / unitate | Programare |
Tratament hiperhidroză cu toxină botulinică Transpirație excesivă | 1350 RON | Programare |
Dermapen - tratament cu microace Tratament alopecie, acnee, melasmă, riduri sau întinerirea pielii | 400 RON | Programare |
Mezoterapie injectabilă Tratamentul celulitei, tratamentul căderii părului sau a melasmei, redarea luminozității și hidratarea pielii | de la 450 RON / ședință | Programare |
Tratament alopecie (căderea părului) Mezoterapie injectabilă sau dermapen | de la 400 RON | Programare |
Terapii dermatologice laser
Consultație dermatologică - evaluarea pielii înaintea tratamentului laser GRATUIT dacă se efectuează o procedură estetică în aceeași ședință | 220 RON | Programare |
Epilare de lungă durată cu IPL epilarea cu lumină intens pulsată este cunoscută și ca epilare definitivă | de la 100 RON / zonă | Programare |
Tratament cu lumină intens pulsată (IPL) cuperoză (vase de sânge mici), eritem facial, telangiectazii, anti-aging, melasmă, foliculită | Programare | |
Ablase - laser pe bază de plasmă blefaroplastie nechirurgicală, tratamentul cicatricilor, ridurilor, vergeturilor | de la 200 RON | Programare |
Îndepărtare laser leziuni cutanate benigne distrugerea leziunilor benigne de pe piele: angioame cutanate, keratoze seboreice, veruci vulgare, papiloame virale, condiloame acuminate, moluscum contagiosum, siringoame, xantelasmă | de la 200 RON | Programare |
Află mai multe despre
Tratamentele estetice
Prin continuarea navigării îți exprimi acordul cu privire la Politica de confidențialitate și clauzele de utilizare a website-ului prezentate în Termeni și condiții.
Pentru îmbunătățirea experienței tale online acest website folosește Cookie-uri proprii și terțe.